De ce ar trebui să-ți tratezi copilul ca pe un adult

Care sunt acele metode eficiente prin care să disciplinezi un copil? Încetează să-l mai tratezi ca pe un copil. Pe bune, chiar vorbesc serios.

Fiul nostru a început să vorbească devreme și unul din giumbușlucurile sale preferate era să imite tot ce vorbeam noi și felul în care o ziceam. Știu că pare drăguț – la început chiar era – dar a ajuns să ne înnebunească. Am realizat foarte rapid că educația tradițională este cu adevărat condescendetă.

Nu mă crezi? Atunci încearcă următorul experiment cu soțul sau soția ta:

  1. Dă-i comenzi arbitrare fără niciun motiv sau context explicabil (de genul „Nu atinge aia!”)
  2. Ignoră feedback-ul („Nu vrei să mergem în parc? Nu? Ei bine, o să mergem oricum în parc!”)
  3. Pune întrebări retorice într-o manieră pasiv-agresivă („Oare băieții mari plâng?”)
  4. Răspunde la frustrări cu mai multe ordine („Încetează să te mai fâțăi!”)
  5. Respinge autonomia cu fiecare ocazie („Lasă-mă pe mine, tu sigur o să te rănești!”)
  6. Impune pedepse arbitrare („Continuă să faci asta și îți voi lua cheile de la mașină!”) Fii serios ca și cum ai vorbi cu un copil.

Dacă după o săptămână după un asemenea tratament tu și cu perechea ta nu ați avut măcar o ceartă serioasă atunci ori sunteți extrem de norocoși sau deja aveți o relație disfuncțională.

Așadar, cum să crești un copil fără să-l tratezi ca pe un copil? Iată câteva exemple care au funcționat în cazul nostru:

Explică-te

Copiii întreabă „De ce?” atât de des pentru că în principiu vor să învețe. După un timp încetează să mai întrebe și acest lucru se întâmplă de obicei pentru că nu primesc răspunsuri serioase.

Atunci când un copil pune la îndoială instrucțiunile pe care i le dai este o mare oportunitate să-l înveți.  Când îi explici motivele și contextul din spatele unei reguli, îi oferi copilului uneltele necesare pentru a-și construi propria lor structură morală, îi oferi șansa să umple golurile dintre regulile pe care le știe și cele pe care nu le cunoaște încă. Acesta este un mod fundamental de a învăța.

Oferirea unei explicații este de asemenea o mare oportunitate și pentru propria ta reflecție. Dacă nu ai un motiv suficient de solid pentru a impune o regulă („Încetează să mai faci fețele astea!”) atunci probabil e o regulă de toată jena pe care probabil nici tu nu o iei prea în serios.

Pune-le întrebări

Joacă-te cu ei jocul ăsta: vezi cât de mult poți lungi o discuție cu copilul tău doar punându-i întrebări.

La început vei fi surprins de cât de mult vorbesc. Apoi vei fi surprins cât de frumoasă și complexă este gândirea lor. Și apoi vei fi surprins cât de satisfăcător este să-ți cunoști cu adevărat propriul copil.

Iar copiii vor iubi faptul că îți pasă îndeajuns de mult încât să-i întrebi despre cum a fost ziua lor, ce simt, ce preferințe au – despre toate lucrurile mici și aparent banale care se cresc în mintea unui copil.

Punând întrebări este cel mai puternic semnal pe care-l poți trimite despre faptul că-i asculți, că-i iubești și că îți pasă despre ce gândesc.

Oferă-le opțiuni

O mare parte din frustrările unui copil vine din faptul că nu prea au opțiuni în nimic din ceea ce fac. O mare parte din propriile tale frustrări vine din faptul că trebuie zilnic să iei tot felul de decizii mărunte care îți seacă bateriile mentale.

Deleagă o parte din aceste decizii către copilul tău și poți rezolva două probleme dintr-o dată. Copilul începe să se simtă important, membru implicat al familiei pentru că trebuie să aleagă ce se servește diseară la cină iar tu trebuie să iei mai puține decizii. O relație „win-win”!

Acest sfat, mai mult decât orice alt sfat, înăbușă conflictul din fașă. Fiul nostru mănâncă toate legumele pentru că el a ales să le cumpere.

Oferă-le spațiu

Vorbind din perspectiva părintelul american, tindem să-i controlăm prea mult pe copiii noștri respingându-le dreptul la propriile inițiative și totodată propriile greșeli.

Un copil trebuie să cadă de multe ori înainte de a învăța să meargă. Și trebuie să meargă la pas mult înainte să alerge. Oferindu-le spațiul necesar pentru a cădea și pentru a merge – să experimenteze și să dea greș – îi vei ajuta să învețe mai repede.

Făcând totul pentru copiii noștri în infantilizăm și le inducem o stare de dependență permanentă.

Acum, asta nu înseamnă să-ți lași copilul să se repeadă în trafic ca să învețe importanța asigurării stânga-dreapta înainte de a traversa, dar părinții tind să confunde inconveniența cu pericolul.

O bună regulă de bază este să vă întrebați: „Dacă copilul dă greș cu asta, o să mă coste mai mult de $20 să repar situația, o să doară mai mult decât o julitură la genunchi sau o să dureze mai mult de o oră să curăț?” (Ajustează asta la bugetul și timpul disponibil de la caz la caz)

Practică educația defensivă

Elimină sursele de conflict înainte ca acestea să apară și atât părintele cât și copilul vor fi mai fericiți.

În cazul nostru asta a însemnat să punem la loc sigur obiectele de valoare, să scăpăm de obiectele ascuțite și să acoperim pereții un metru de la podea cu hârtie. Fiul nostru ajunge să deseneze pe pereți fără să-i distrugă.

Am făcut de asemenea copii la toate obiectele pe care nu le-am putea înlocui. Are propriile lui cărți, creioane, propriul lui portofel, așa încât nu trebuie să le împrumute pe ale noastre tot timpul.

Cere-le ajutorul

Copiii vor să ajute. Făcând totul pentru ei îi infantilizăm și le inducem o stare de dependență permanentă. Sigur, este minunat ca și părinte să te simți folositor, dar poate fi și extenunant. Așa că: eliberează-te!

Cere ajutor la spălatul vaselor. Cere ajutor cu bătutul omletei. Cere ajutor să muți mobila.

Pe măsură ce cresc, cere ajutor în sarcini care sunt puțin peste capacitatea lor de dezvoltare. Îi provoacă și le crează un puternic sentiment de apartenență.

Ții minte momentul când părinții tăi te-au lăsat să parchezi tu mașina? Ții minte ce emoționat ai fost? Așa se simte și un copil de 3 ani când îl rogi să te ajute să speli podeaua.

Oferă-le acest dar cât mai des. O să fii surprins de cât de mult vor să ajute.

În cele din urmă, dacă tratezi un copil ca pe o persoană nici nu nu mai e nevoie să-l „disciplinezi”.

Pedeapsa, privarea, lauda, critica și alte asfel de lucruri nu prea ajută copiii să aibă un comportament bun. Mai degrabă îi învață pe aceștia să caute lauda sau să fie indiferenți.

Până la urmă rolul unui părinte nu este să-și controleze copiii. Aceștia nu sunt bestii iraționale care trebuie disciplinate și reduse la tăcere. Sunt omuleți care au nevoie de înțelegere și de o mână de ajutor. Și atunci când primesc ceea ce vor sunt de multe ori spectaculoși.

Este nevoie de practică și timp pentru a schimba comportamente, dar după câteva luni vei fi uimit de propriul tău copil. Mult succes!

Brian Davis is a full-time dad and part-time human. He spends his days exploring the Adriatic coast with his superwife and two nuclear powered sons.

https://goo.gl/YYDzp5

VN:F [1.9.22_1171]
Votează acest articol!
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Comentarii

comments

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *