Prin muncă totul e posibil: ce am învățat după ce am studiat copiii geniali

Ce l-a făcut pe Mozart genial? Sau pe Bobby Fischer? Sau pe Serena Williams?

talent

Răspunsul se află undeva pe scara realizărilor umane. Pe de o parte: talentul, înzestrarea naturală. Pe de altă parte: multă muncă. Mulți vor spune că succesul atârnă într-un echilibru delicat între cele două. Dar nu și Anders Ericsson.

Ericsson a petrecut zeci de ani studiind puterea practicii și în noua sa carte „Peak: Secrets From The New Science Of Expertise”, scrisă în colaborare cu Robert Pool, acesta susține că „talentul” este deseori o poveste pe care ne-o spunem pentru a ne justifica propriul eșec sau pentru a ne proteja copiii de acesta. El scrie:

Aceasta este partea întunecată a crede în talentul înnăscut. Aceasta poate da naștere la tendința de a crede că unii oameni au talent pentru ceva iar alții nu au și că această diferență se poate observa de timpuriu. Cei care cred asta îi încurajează și îi sprijină pe „cei talentați” și-i discurajează pe restul, creând profeția „auto-plafonării”… Cel mai bun mod de a evita acest lucru este să recunoaștem potențialul pe care toți îl avem – și să muncim pentru a găsi căi de a-l dezvolta.

Pentru a-și sublinia punctul de vedere, Ericsson se angajează într-un mod sistematic de a demonta miturile copiilor supradotați incluzându-i pe Mozart și Paganini.

Maeștrii ai domeniilor în care au activat? Absolut!

Oameni muncitori? Clar!

Talent nativ? Nu atât de repede.

„Mi-am făcut o pasiune din a investiga poveștile acestor copii supradotați”, scrie Ericsson, „și pot afirma cu încredere că nu am găsit nici un singur caz când cineva a dezvoltat o abilitate extraordinară fără muncă intensă și prelungită”.

Deoarece cuvântul „practică” este un mare cort, capabil să ascundă obiceiuri, atât bune cât și rele, am stat de vorbă cu Ericsson, despre ceea ce consideră acesta că ar fi calea către a deveni expert într-un anumit domeniu, fie că aceasta înseamnă să joci tenis sau să cânți la trombon. Iar acesta o numește „practică deliberată”.

Care este esența practicii deliberate?

Modul cel mai optim pentru a îmbunătăți performanța este să găsești un profesor care a predat și altora pentru a-i ajuta să atingă nivelul la care dorești să ajungi și tu. Aceasta înseamnă că acest profesor va putea să îți arate care sunt cele mai eficiente moduri prin care îți poți îmbunătăți abilitățile. Un profesor bun va fi, de asemenea, în măsură să găsească unități adecvate de îmbunătățire, astfel încât să nu te împingă mai mult decât poți face.

Începe cu doar 15 sau 20 de minute pe zi. În special dacă ai un mentor sau, ideal, un profesor. Acesta va fi în măsură să te ajute să-ți setezi așteptări rezonabile.

Trebuie să pun întrebarea pe care toată lumea o pune: Este talentul un mit?

Ideea conform căreia unii oameni se nasc cu anumite înzestrări este una foarte contraproductivă – că sarcina ta ca elev sau student este să testezi diverse lucruri pentru a-ți afla „propriul dar”. Pentru că nu am găsit încă pe nimeni care și-a găsit acest dar.

Ceea ce eu și Robert am dezbătut este că e mult mai bine să te gândești la ceva ce vrei să obții și să primești ajutorul profesorilor și părinților să pornești pe calea care construiește acel lucru. Pe acea cale, poți decide dacă dorești să mergi într-o direcție diferită. Este în regulă. Pentru că nu ai stat pur și simplu așteptând acel ceva ce te va face instantaneu bun, pentru că asta pur și simplu nu se va întâmpla niciodată. Și cred că procesul de a vedea cum poți deveni mai bun este ceva care va veni chiar și dacă vei încerca să devii mai bun într-un cu totul alt domeniu.

Vorbiți despre faptul că practicarea unui sport pur și simplu (sau exersarea unui instrument) nu înseamnă că individul devine mai bun. Care este diferența între practicarea cu regularitate și practicarea deliberată, voluntară, care duce la performanță?

Exemplul meu favorit este: să zicem că joci tenis la dublu. Și tocmai ai ratat un rever (backhand). Jocul va continua și dacă aceeași situație se va repeta câteva ore mai târziu, probabil că nu te vei descurca mai bine.

Acum încearcă acest experiment – exersează cu un antrenor. Antrenor care te va pune să stai în spatele fileului, gata să lovești cu reverul și va servi din ce în ce mai dificil. Eventual, te va forța să alergi până la fileu pentru a lovi, apoi te va pune să lovești din alergare. Vei putea să-ți îmbunătățești tehnica într-o oră sau două cu un antrenor decât în cinci sau zece ani de meciuri cu prietenii.

Trăim în America și suntem obsedați de poveștile copiilor supradotați. Credeți că de fapt aceștia sunt copii obișnuiți care au exersat foarte mult?

Ei bine, fac cercetări de peste 30 de ani și am căutat acele cazuri când cineva a descoperit că pur și simplu are abilitatea de a face un anumit lucru foarte bine. Și în fiecare caz pe care l-am studiat, de îndată ce m-am uitat mai atent în urmă am descoperit o serie întreagă de exerciții, multe dintre ele îndeplinind criteriul practicii voluntare.

În cazul lui Mozart, cei mai mulți oameni nu știu că tatăl lui Mozart a fost un pionier al tehnicilor de formare pentru copiii mici care cântă la instrumente muzicale. A lucrat intensiv cu Mozart de la vârsta de 3 ani. Așa că, atunci când Mozart a început să performeze, avea deja în spate câțiva ani de practică și era antrenat de cineva care era foarte motivat să-l ajute să atingă un nivel foarte înalt.

Așadar practica este cheia către succesul acestor copii supradotați – dar și părinții acestora?

Exact. Și acesta este lucrul pe care îl recomand tuturor părinților – este o oportunitate unică să poți petrece timp cu un copil aflat în plină dezvoltare și să faci activități împreună. Bineînțeles că există abuzuri când părinții își obligă copiii să exerseze. Dar dacă încerci cu adevărat să-ți ajuți copilul să-și dezvolte o anumită abilitate și să fie în stare să-și monitorizeze singur progresul pentru a deveni din ce în ce mai independent, atunci acest lucru este foarte folositor atât pentru părinte cât și pentru copil.

În educație există foarte multă atenție în jurul ideilor de „efort” și „adaptare”. Când ne uităm la copiii supradotați, ce anume îi motivează pe acești copii să muncească atât de mult și să ajugă la nivelul pe care îl ating?

Cred că există anumite biografii – a lui Andre Agassi dar și alții – care ne arată că, cel puțin în unele dintre aceste cazuri, părinții au pus o presiune enormă pe acești copii. Și cred că acest lucru este greșit.

Cred totuși că există o cale prin care copilului să-i facă plăcere să exerseze o anumită abilitate. Și aș argumenta că tinerii muzicieni care au șanse mari să aibă succes ca muzicieni adulți sunt cei care capătă plăcerea de a-și compune singuri muzica. Aceștia se așează și cântă doar pentru plăcerea personală.

Deci la un moment dat există o schimbare de la „Fac asta pentru că sunt motivat de aprobarea sau dezaprobarea părinților” la „Uau, sunt foarte bun la asta și îmi face plăcere să o fac!”

Atunci când am stat de vorba că părinții copilor supradotați, ce a fost interesant a fost să descopăr că acestor copii le face plăcere să cânte în fața unui public. Atunci când cântă bine, primesc foarte mult respect și alte beneficii sociale care sunt cheia pentru a înțelege de ce sunt interesați să investească atât de mult timp pentru a exersa. Este bine știut faptul că înaintea unui spectacol cu public copiii sunt mult mai motivați să exerseze și să muncească la acele capitole care îi vor face să se prezinte mai bine.

În toate activitățile există surse de motivație și de bucurie pe care cu cât mai mult un părinte sau un profesor le va descoperi copilului, cu atât mai mult îi vor oferi acestuia motivația să stăpânească mai bine acele lucruri care i se par dificile. Dar este doar o dificultate temporară și apoi vor fi în măsură să se bucure de roadele muncii lor.

Să vorbim despre ce înseamnă acest lucru pentru aceia dintre noi care, de-a lungul anilor, s-au convins pe ei înșiși că noi pur și simplu nu suntem buni la ceva. Editorul meu mi-a spus chiar ieri: “Pur și simplu nu le am cu matematică.”

Să privim la activităție adulților și la consecințele acestora. Să spunem că pornești o nouă afacere; a fi capabil să faci bugete și alte lucruri va deveni important pentru tine. Când aceasta va deveni important, vei fi motivat și vei avea voința de a te pregăti pentru a atinge un nivel ridicat de competență.

Cred că una din problemele educației tradiționale este aceea că, anumite activități din matematică nu îți permit să le vezi utilitatea atunci când vei deveni adult. Cred așadar că educația poate fi transformată în ceva ce se bazează mai mult pe abilitățile elevilor, unde aceștia pot vedea cum, învățând anumite lucruri, vor fi capabili să facă lucruri pe care nu le puteau face înainte.

Una din lecțiile cercetărilor dvs. pare a fi faptul că atunci când școala le spune elevilor „Crede-ne pe cuvânt, trebuie să știi asta” nu este de ajuns. Pentru că motivația este cheia învățăturii.

Da, și o dată ce repeți fapte și procedee, nu ești obligat să înțelegi și să integrezi acea cunoștință într-un fel în care îți poate fi folositor. Și cred că ajutarea studenților să vadă cum pot folosi efectiv aceste cunoștințe într-un mod folositor îi poate motiva să înțeleagă și să învețe într-un mod semnificativ.

Îmi amintesc că atunci când eram în clasa a 7-a sau a 8-a, am decis că nu vreau să memorez lucruri. Și la ora de istorie asta era o problemă. Felul în care am rezolvat asta a fost să merg la bibliotecă și să citesc două sau trei cărți istorice despre acea perioadă. Aceasta mi-a permis să răspund la toate întrebările fără să memorez ceva. Am putut să deduc și să fac legătura între lucruri care aveau cu adevărat o semnificație. A fost foarte important pentru mine.

Sursa articol & foto – http://goo.gl/zyQpdo

VN:F [1.9.22_1171]
Votează acest articol!
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *