Oamenii de stiinta au descoperit un lucru uimitor: lectiile de pian pe care le urai in copilarie ti-au adus mai multe beneficii decat ai crezut!

Dacă ești unul dintre copiii pe care părinții i-au forțat în copilărie să-și repete partitura la pian spunându-le în permanență că lecțiile de muzică le vor „clădi caracterul”, ei bine, se pare că au știut ei ceva…

copii-lectii-pian-muzica

Conform unui articol apărut în Washington Post, unul din cele mai ample studii științifice având ca obiect efectul muzicii asupra creierului uman, a demonstrat ceva uluitor: pregătirea muzicală nu cultivă doar abilitățile muzicale ci are și un impact benefic major asupra dezvoltării comportamentale și emoționale a copiilor.

Studiul derulat de Universitatea din Vermont (College of Medicine) a descoperit că până și acei copii care nu au avansat prea mult de la cântecelele simple de genul celor ”do-re-mi” de la grădiniță au avut beneficii majore doar pentru că au exersat aceste cântecele. Studiul chiar aduce dovezi care susțin că educarea copiilor în muzică poate fi unul din cele mai eficiente moduri prin care li se poate asigura succesul în viață.

James Hudziak și colegii acestuia au analizat scanări ale creierului realizate la peste 232 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, urmărind relațiile dintre grosima cortexului și pregătirea muzicală. Studii anterioare realizate de aceeași echipă demonstraseră deja legături între stările de anxietate, depresie, problemele de atenție, comportamentul agresiv și grosimea cortexului. Hudziak și echipa lui au căutat atunci să afle dacă o „activitate pozitivă” cum este studiul muzicii poate avea efecte opuse în mințile tinere.

„Ceea ce am descoperit a fost faptul că, cu cât mai mult exersa un copil studiul unui instrument, cu atât mai mult se accelera organizarea corticală în materie de atenție sau controlul anxietății și a emoțiilor”, a declarat Hudziak pentru Washington Post.

Studiul a observat creșterea grosimii în acele părți ale creierului responsabile cu funcții executive care includ memoria de lucru, controlul atenției și aptitudinile organizatorice. Pe scurt, muzica i-a ajutat cu adevărat pe copii să devină mai echilibrați. Mai mult chiar, cercetătorii cred că pregătirea muzicală poate servi ca un tratament eficient împotriva tulburărilor cognitive cum ar fi ADHD.

Sistemele școlare care nu dedică timp și resurse adecvate pregătirii muzicale a copiilor, le răpesc așadar acestora mai mult decât dobândirea unor abilități muzicale. Studii anterioare au demostrat deja că pregătirea muzicală îi ajută pe copii să dezvolte abilități spațio-temporale care să le permită ulterior rezolvarea mai facilă a unor probleme de matematică. Totodată îi mai ajută pe copii să-și îmbunătățească înțelegerea lecturilor și abilitățile verbale.

Această cercetare reprezintă o completare importantă a acestui domeniu de studiu, deoarece ne arată că muzica ne poate ajuta să devenim oameni mai buni. Un lucru este clar: studiul muzicii este unul din cele mai bune lucruri pe care o persoană le poate face. Cine știe, poate lecțiile de pian din copilărie chiar ți-au schimbat cursul vieții. Și ar putea schimba viețile generațiilor viitoare, de asemenea.

Adaptare după „Science Just Discovered Something Amazing About What Childhood Piano Lessons Did to You

VN:F [1.9.22_1171]
Votează acest articol!
Rating: 4.3/5 (57 votes cast)
Oamenii de stiinta au descoperit un lucru uimitor: lectiile de pian pe care le urai in copilarie ti-au adus mai multe beneficii decat ai crezut!, 4.3 out of 5 based on 57 ratings

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *