„Aaau, mă doare!!!” …ce spunem copiilor când se lovesc?

Fiecărui copil îi place să se joace, să alerge, să se caţăre, să sară, să se dea pe tobogan, în leagăne sau pe balansoare. Ieşirile în parc, plimbările în natură, activităţile sportive, momentele ce presupun joc aduc multă bucurie şi distracţie …dar, adesea, şi mici accidente – căzături, lovituri urmate de răni uşoare, julituri, vânătăi, cucuie …şi crize de plâns. Cum este adecvat să reacţionăm în acele momente? Ce-i spunem copilului când se loveşte?

Deşi se întâmplă fiecărui copil să se lovească modul cum reacţionează atât el, cât şi adulţii ce-l însoţesc este diferit de la caz la caz.

Care sunt reacţiile unora dintre adulţi?
Am observat o gamă destul de amplă de reacţii din partea unor adulţi, care pot porni de la atitudini de indiferenţă reală sau disimulată şi care pot ajunge până la anxietate şi îngrijorare exagerată pentru o mică julitură. De asemenea, se întâmplă să aud adesea „Nu mai plânge atâta că n-ai păţit nimic!”, „Să nu te prind că începi să plângi!”, „Hai gata, că o să-ţi treacă!”, „Eh lasă, ridică-te şi merge mai departe că nu doare aşa de tare!”, „Nu te doare!”. În plus, aud şi argumentele pentru atitudinile menţionate mai sus sub formă de „Nu vreau să fie un răsfăţat”, „Trebuie să se călească… mai departe în viaţă ce-o să facă dacă acum plânge dintr-atâta lucru?”, „Trebuie să înveţe să fie bărbat, nu un plângăcios/smiorcăit”, „Aşa învaţă să fie puternic” etc. Apoi, mai aud şi replici care în fond se doresc a fi încurajatoare “Nu plânge că eşti fetiţă mare!”, “Arată-mi că eşti curajos şi nu plângi!”, “Ştiu că poţi să treci peste asta fără să plângi, căci eşti puternic!” etc. Deşi intenţiile sunt cât se poate de pozitive în fiecare dintre cazuri, astfel de cuvinte şi atitudini nu consider că sunt în beneficiul copilului…

Care sunt reacţiile copiilor?
Reacţiile copiilor sunt diferite în funcţie de mai mulţi factori. Daca copilul se află în medii familiare lui, în prezenţa unor persoane cunoscute, cu care se simte în siguranţă (părinţi, bunici), este destul de probabil să se manifeste mult mai puternic decât dacă s-ar lovi într-un loc străin sau unde nu sunt lângă el persoane cunoscute. Dacă este obosit o să reacţioneze mai puternic la o lovitură, o să plângă mai mult şi probabil că va fi mai dificil să fie alinat. Pe de altă parte contează şi vârsta. Cu cât este mai mic, cu atât e mai probabil să plângă mai mult, dar pe măsură ce creşte şi se obişnuieşte cu vânătăile şi juliturile copilul nu se va mai simţi atât de afectat. Şi starea emoţională de moment contează foarte mult. Dacă un copil se află într-o perioadă în care a acumulat multă tensiune, furie, emoţii negative în general, micile loviturile probabil vor fi prilejuri de a-şi exprima toată această “încărcătură” emoţională sub forma unor manifestări puternice ale durerii provocate de acel mic accident (plâns, crize de furie).

Care este soluţia?
Ceea ce a funcţionat pentru mine a fost să-i întreb pe copii cum se simt şi să vorbesc cu ei despre senzaţiile pe le trăiesc ei atunci. Atunci când observ că un copil a căzut sau s-a lovit obişnuiesc să-l întreb “Eşti bine?! Te doare?” – şi în funcţie de răspunsul său pot continua cu “Arată-mi unde te doare!”. Dacă observ că se simte destul de afectat continui să vorbesc cu el despre cum se simte (dacă are disponibilitate pentru acest lucru!). În acel moment pot să-i cer să-mi arate cât de mare este durerea sa indicând cu mâinile. Am observat că, în general, copiii reacţionează foarte bine când întreb acest lucru şi sunt încântaţi să arate cât de mare/mică este durerea lor, devenind astfel conştienţi de intensitatea senzaţiei pe care o trăiesc. Se întâmple uneori să indice că durerea lor este “Atât, atât de maaaare”, într-un mod uşor exagerat …moment în care este nevoie să ascultăm ceea ce spune fără să-l contrazicem!

De ce a funcţionat?
“Ingredientele” cele mai importate, care fac ca “soluţia” să funcţioneze, sunt interesul sincer faţă de ceea ce simte copilul şi empatia. Atunci când îl întreb “Eşti bine? Te doare?” o fac pentru că în mod sincer mă interesează acest lucru şi pentru că-mi doresc în mod autentic să-i fiu alături şi să arăt înţelegere faţă de durerea sa. De asemenea, ajută de fiecare dată să rămân calmă, iar atitudinea mea să exprime grijă, înţelegere şi empatie … nu îngrijorare, anxietate, teamă sau panică.

Care a fost efectul imediat?
Copiii s-au liniştit mult mai repede şi au depăşit într-un mod constructiv momentul. Vorbind despre ceea ce simt s-au detensionat iar “criza” a fost depăşită mai uşor. În multe dintre cazuri nu s-a mai ajuns la crizele de plâns, căci durerea, furia, spaima şi teama au fost exprimate prin cuvinte. Apoi şi-au continuat activitatea senini, veseli şi plini de voie bună!

Care sunt beneficiile pe termen lung?
Fiind încurajaţi să vorbească despre ceea ce simt atunci când se lovesc, copiii învaţă să conştientizeze şi să acorde importanţă senzaţiilor pe care le trăiesc. Practic, învaţă să fie conectaţi cu propriile corpuri, cu propriile senzaţii şi emoţii. Învaţă în mod autentic despre sine! Învaţă să se accepte pe sine – cu toate gama de emoţii pe care le pot simţi.
Astfel, dispare riscul să ajungă să-şi nege sentimentele, să considere că durerea pe care o trăiesc nu este reală, că nu trebuie să o simtă, că nu trebuie să plângă …ajungând în situaţia în care să se simtă inadecvaţi din cauza a ceea ce simt sau în situaţia în care să întâmpine dificultăţi în a desluşi ceea ce simt.
Primind aprobare, acceptare şi înţelegere pentru ceea ce simt dispare riscul să ajugă să considere că au făcut ceva rău şi să se simtă respinşi sau vinovaţi pentru că au supărat pe cineva.

…un alt beneficiu important este că relaţia dintre mine şi fiecare dintre ei s-a consolidat. Astfel, reuşim să ne conectăm mai uşor. Copiii au încredere în mine pentru că ştiu că le sunt alături în orice situaţie – şi atunci când “doar” se julesc şi atunci când ceva mai “serios” li se întâmplă. Pe de altă parte, se simt în singuranţă pentru a exprima în prezenţa mea atât emoţiile pozitive, cât şi pe cele negative, ştiind că le sunt acceptate ambele. Iar eu trăiesc bucuria de a fi putut fi alături de sufletul unui copil! Şi satisfacţia că am putut face un lucru bun pentru el!

VN:F [1.9.22_1171]
Votează acest articol!
Rating: 4.4/5 (7 votes cast)
„Aaau, mă doare!!!” ...ce spunem copiilor când se lovesc?, 4.4 out of 5 based on 7 ratings
Mihaela

Despre Mihaela Tiron

Mihaela este absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Braşov şi este pasionată de psihologia educaţiei, dezvoltare personală şi parenting. În prezent lucrează ca instructor educaţional la FasTracKids – un program educaţional complementar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 8 ani, centrat pe dezvoltarea abilităţilor şi învăţarea experienţială. Îi place să lucreze atât cu copii, cât şi cu părinţii acestora, având convingerea că fiecare copil dispune de un potenţial unic ce merită să fie fructificat.

Comentarii

comments

One Comment
  1. Am observat ca un copil reactioneaza urat doar daca se sperie parintele, deci trebuie sa fim noi calmi

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 3.0/5 (1 vote cast)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *