Copilul meu nu prea îmi povesteşte acasă despre ce a făcut în timpul zilei… (Partea 3)

În partea a 2-a a acestei serii de articole am vorbit despre cât de important este să alegem un moment potrivit când să le cerem copiilor să povestească. Fiecare îşi doreşte mai multă disponibilitate din partea copilului pentru a povesti mai pe larg şi mai multă deschidere pentru a împărtăşi din lucrurile pe care le-a făcut. Totuşi, se întâmplă, în anumite momente, să manifeste copilul disponibilitate pentru a ne povesti exact în momente nepotrivite pentru noi – mai ales atunci când suntem grăbiţi sau ocupaţi. Cum putem gestiona aceste situaţiile astfel încât să nu-i inhibăm dorinţa de a ne povesti şi să-i menţinem disponibilitatea de a face acest lucru şi pe mai departe?

copilul-povesteste

Vorbind adesea cu mai mulţi părinţi despre situaţia copiii nu prea povestesc pe acasă am reuşit să conştientizăm că, de multe ori, nu este vorba de faptul că proprii copii nu povestesc, ci despre faptul că ei nu o fac atunci când ne dorim noi. Sau atunci când avem noi timp şi disponibilitate pentru a fi atenţi la ceea ce spun!

Astfel, se întâmplă ca, uneori, copilul să manifeste disponibilitate pentru a ne povesti în momente nepotrivite pentru noi. Astfel de momente ar putea atunci fi când suntem preocupaţi cu sarcinile casnice, cu îngrijirea copilului mai mic, cu îndeplinirea unor sarcini urgente, când suntem în trafic, când suntem pe punctul de a pleca sau atunci când ne grăbim. Întrebarea care se ridică atunci este “Cum împac nevoile mele cu nevoile copilului meu?”
În astfel de momente putem să îi acordăm un minut şi să-i spunem „Observ că vrei să-mi povesteşti! Te simţi nerăbdător şi ai nevoie să-ţi acord timp şi atenţie?!”, recunoscându-i nevoia şi intenţia. Apoi putem aprecia inţiativa sa spunându-i sincer ce simţim: „Mă simt foarte fericit(ă) că doreşti să-mi povesteşti şi apreciez mult asta”. Apoi putem să-i spunem că în acel moment suntem ocupaţi/grăbiţi şi că avem nevoie să ne acorde timp să finalizăm/să desfăşurăm activitatea asigurându-l că imediat ce vom termina ce avem de făcut vom dedica timp pentru el şi ne vom ocupa de împlinirea nevoii sale. Adică ne menţinem curiozitatea şi interesul pentru ceea ce avea el de spus pentru ca apoi să dorim să ascultăm ce intenţiona să ne povestească. De asemenea, prin atitudinea noastră este nevoie să-i comunicăm că ceea ce facem atunci este să amânăm pentru un timp determinat discuţia şi nu că o “anulăm” uitând de ea.

Pentru a-i demonstra că în mod real suntem preocupaţi de momentul pe care i l-am promis putem să-i propunem un plan concret: vom merge amândoi în parc, vom merge împreună în camera sa, vom merge într-o plimbare de seară special pentru a-i da ocazia să ne povestească ce dorea el. Şi cel mai important …este nevoie să onorăm ceea ce i-am promis! Poate că nu întotdeauna va fi uşor să ne ţinem de promisiunea făcută având în vedere câte lucruri neprevăzute pot interveni (necesitatea de a rămâne peste program la serviciu, alte sarcini urgente de îndeplinit, evenimente de ultim moment la care trebuie să luăm parte, oboseală etc.). Totuşi, onorarea promisiunilor făcute este unul dintre lucrurile ce vor menţine încrederea copiilor noştri în noi, dar şi credibilitatea pe care vorbele noastre o au în faţa lor. Îndeplinirea consecventă a promisiunilor legate de timpul petrecut cu ei este o modalitate foarte bună prin care le putem arăta că în mod real au prioritate în viaţa noastră. Respectând momentele stabilite ca şi contexte pentru a povesti despre ce a făcut le arătăm (concret şi pratic) că tot ceea ce fac în timpul zile prezintă interes pentru noi, în mod real. Şi atunci îşi vor menţine disponibilitatea de a povesti, chiar dacă am amânat momentul când să o facă!

Mai mult decât atât, în acest fel şi copilul va manifesta mai multă înţelegere faţă de noi în situaţiile când efectiv nu avem timp pentru el, va fi mai dispus să „amâne” împlinirea nevoilor sale şi îşi va menţine încrederea în noi. Astfel de atitudini care să presupună înţelegere, acceptare, cooperare, încredere au nevoie de timp să se formeze. Şi mai au nevoie şi de practică consecventă pentru a se manifesta! Iar copiii vor integra toate aceste valori văzându-ne pe noi, adulţii, că le trăim în mod real. Apoi pe măsură ce ei le experimentează trăindu-le efectiv le vor învăţa, integra şi le vor manifesta.

O modalitate foarte eficientă pentru a-i ajuta pe copii să devină deschişi şi să povestească în mod consecvent este crearea unui moment şi a unui context specific al zilei special realizat pentru scopul de a povesti. Nu de mult îmi povestea o mămică faptul că seara, cu vreo jumătate de oră înainte de culcare, toată familia sa se întâlneşte într-un cort special amplasat în camera copiilor pentru ca fiecare să aibă ocazia să povestească ce a făcut peste zi. Crearea unui astfel de “ritual” este deosebit de importantă din mai multe motive – fiind joc este foarte distractiv pentru copii şi astfel reuşim să găsim o “punte” de comunicare specifică vârstei lor. Apoi, dacă se manifestă consecvent atât copilul cât şi noi ne obişnuim să împărtăşim familiei ce am făcut peste zi. Şi, poate cel mai important aspect …povestind noi înşine dăm ocazia copiilor noştri să înveţe din exemplu nostru personal.

De aceea vă invit să vă luaţi câteva momente pentru a reflecta asupra următoarelor întrebări: “În ce măsură povestiţi copiilor dumneavoastră despre lucrurile pe care le-aţi făcut peste zi – la serviciu, la conferinţă, la şedinţă, la cursurile de management etc.?”, “Cât de lungi sunt răspunsurile dumneavostră la întrebarea <Ce ai făcut la serviciu?>” (le răspundeţi copiilor mai mult decât “Bine!” sau “Am muncit!” sau “Am avut o zi plină”?!!!), “Cât de detaliat povestiţi copilului despre lucrurile pe care le-aţi făcut în timpul zile?”. Probabil că uneori vă gândiţi că dacă veţi face aceste lucruri nu vor înţelege sau îi veţi încărca cu problemele dumneavoastră sau că pur şi simplu nu e treaba lor. O astfel de atitudine se trasmite şi copiilor …care vor ajunge să gândească aceleaşi lucruri! Aşadar, dacă noi, adulţii, ne facem un obicei din a povesti ce am făcut peste zi, atunci copiii ne vor urma exemplul şi vor povesti şi ei despre ce au făcut! Poate că va fi nevoie de un pic de timp pentru ca această strategie să funcţioneze …ca orice lucru nou pe care îl învăţăm şi îl integrăm în viaţa noastră, dar rezultatele vor fi la înălţimea aşteptărilor!!!

În completarea celor spuse mai sus, vreau să menţionez şi un alt motiv pentru care unii copii refuză să povestească. Acesta este faptul că ei simt că nu sunt ascultaţi atunci când povestesc. De aceea, pentru a-i încuraja este nevoie să le arătăm că suntem în mod real prezenţi pentru ei şi pentru a asculta activ ce ne spun. De cele mai multe ori copiii simt că nu sunt ascultaţi atunci când noi suntem angajaţi în alte activităţi (gătim, spălăm vase, ne uităm la TV, suntem în faţa calculatorului etc.) în timp ce ei ne vorbesc.
De aceea este foarte importantă crearea unui ritual şi a unui context special pentru a povesti, în care nu facem nimic altceva decât să fim cu copilul atunci când povestim. Astfel putem să ne apropiem de el şi să ne aplecăm la nivelul lui, să-l privim şi să menţinem contactul vizual cu el, să nu-l întrerupem, să ascultăm cu interes şi atenţie ce spune. Toate acestea sunt doar câteva moduri în care îl ajutăm să simtă că este ascultat. De asemenea, este deosebit de important să valorizăm şi să acordăm în mod real importanţă la ceea ce ne spune.

În articolul de vineri voi vorbi despre cum să facem astfel încât copilul să ne povestească despre ceea ce i s-a predat la şcoală, despre activităţile educaţionale (experimente, desene, proiecte, lectură), despre conţinuturile specifice ale lecţiilor. Astfel voi exemplica modalităţi concrete pe care le putem pune în practică pentru a afla ce au învăţat copiii la grădiniţă sau la şcoală!

Citește partea a 4-a a acestei serii…

VN:F [1.9.22_1171]
Votează acest articol!
Rating: 5.0/5 (6 votes cast)
Copilul meu nu prea îmi povesteşte acasă despre ce a făcut în timpul zilei… (Partea 3), 5.0 out of 5 based on 6 ratings
Mihaela

Despre Mihaela Tiron

Mihaela este absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Braşov şi este pasionată de psihologia educaţiei, dezvoltare personală şi parenting. În prezent lucrează ca instructor educaţional la FasTracKids – un program educaţional complementar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 8 ani, centrat pe dezvoltarea abilităţilor şi învăţarea experienţială. Îi place să lucreze atât cu copii, cât şi cu părinţii acestora, având convingerea că fiecare copil dispune de un potenţial unic ce merită să fie fructificat.

Comentarii

comments

One Comment
  1. Pingback: Copilul meu nu prea îmi povesteşte acasă despre ce a făcut în timpul zilei... (Partea 2) : Blog Pentru Copii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *