Copilul meu nu prea îmi povesteşte acasă despre ce a făcut în timpul zilei… (Partea 2)

În prima parte  a acestei serii de articole am vorbit despre care sunt nevoile noastre, ca părinţi, atunci când cerem copiilor să ne povestească despre ce au făcut la grădiniţă, şcoală sau în alte contexte unde şi-au petrecut timpul în ziua respectivă. Am descoperit că este important să recunoaştem şi să ţinem cont de aceste nevoi. Pentru o relaţie vie şi armonioasă cu propriul copil este la fel de important să descoperim şi care sunt nevoile lui. În acest fel vom putea descoperi de ce copiii refuză să povestească uneori.

copilul-nu-vorbeste-2Pentru a transforma refuzul copilului de a împărtăşi ceea ce a făcut în momente de comunicare deschisă şi expuneri mai extinse, şi pentru ca tehnicile şi strategiile în acest sens chiar să funcţioneze este nevoie să înţelegem cu adevărat situaţia pe care o numim „copiii nu ne povestesc”. Pentru a înţelege este nevoie să conştientizăm că şi în această situaţie, ca în oricare alta, la baza fiecărui comportament (al nostru sau al copilului) stau nişte nevoie – afective, relaţionale, de comunicare etc. Apoi, poate cel mai important lucru pe care îl putem face este să acordăm importanţă, respect, recunoaştere şi şansă de împlinire nevoilor noastre şi nevoilor copiilor noştri, în aceeaşi măsură. De multe ori se întâmplă ca într-un context şi moment specific nevoile noastre să fie diferite de ale copiilor noştri. Atunci este nevoie să ajungem la un consens şi la o strategie convenabilă pentru amândoi. Iar în acest sens este nevoie de cooperare, toleranţă şi disponibilitate din partea amândurora pentru a mai „lăsa de la sine”.

Spuneam că pentru a ajunge în situaţia în care copilul să ne povestească mai mult este important să descoperim de ce refuză să povestească. Practic, asta înseamnă să descoperim care este nevoia copilului din acel moment şi să o recunoaştem.
Unul dintre motivele pentru care copilul nu povesteşte este faptul că se întâmplă să alegem un moment nepotrivit pentru el când îi cerem să facă acest lucru. De aceea, de cele mai multe ori, este vorba de faptul că acel copil nu doreşte să povestească ACUM şi nu despre faptul că nu doreşte să NE povestească nouă.
Unul dintre momentele nepotrivite pentru a discuta despre ce s-a întâmplat acolo este sfârşitul programului de grădiniţă/şcoală sau al activităţilor la care a participat. Cui nu i s-a întâmplat măcar o dată ca atunci când şi-a luat copilul de la şcoală sau grădiniţă şi când l-a întrebat cum a fost sau ce a făcut să primească doar răspunsuri scurte şi expeditive precum „Bine!”, „M-am jucat!”, „Am învăţat!”?! În acele momente copiii au nevoie de deconectare. Ne este dat adesea să-i vedem că vor să alerge, să se joace, să exploreze diferite lucruri atunci când plecăm cu ei de la şcoală sau de la grădiniţă. De asemenea, observăm că uneori ultimul lucru pe care îşi concentrează atenţia este să ne povestească despre cum a fost acolo. Se întâmplă astfel pentru că nevoile lor de joc, mişcare, explorare – care oricum au fost inhibate mai mult sau mai puţin până în acel moment – se cer împlinite. Se mai poate întâmpla uneori ca unii copii să aibă nevoie de odihnă, linişte şi relaxare -moment în care îi vedem că merg alături de noi şi doar privesc în jur, tăcuţi. Ascultăm odată o fetiţă care spunea calmă şi senină “Am nevoie să mă laşi în pace!” şi care, după vreo 10 minute când a simţit nevoia doar să tacă şi să privească liniştită, a început să povestească cu entuziasm despre ce a făcut.
Aşadar, nu este oportun să începem să-i întrebăm în detaliu despre fiecare lucru pe care l-au făcut imediat după ce au ieşit de la  grădiniţă/şcoală/înot/balet/pian/meditaţii/cursuri. Imediat după terminarea cursurilor sunt de evitat întrebările „Ce ai făcut la şcoală?”, „Despre ce ai învăţat?”, „Dar desenul ăsta ce reprezintă?”, „Tu ce ai răspuns?”, „Ce teme ai pentru mâine?”, cu excepţia momentelor când îşi doresc ei să discute despre aceste lucruri. Astfel, este nevoie să le acordăm un moment de „respiro”!
Dacă copilul are disponibilitatea să vă vorbească exact atunci despre ce a făcut este în regulă să o faceţi. Dar dacă nu are disponibilitatea, este nevoie să alegeţi sau să aşteptaţi un moment potrivit când va dori să vă povestească el. Atunci oportun este să-i spunem „Atunci când ai disponibilitatea să-mi povesteşti sunt aici să te ascult!”. În acest fel îl asigurăm de timpul şi atenţia noastră, acceptând cu respect atât nevoia de a face altceva cât şi disponibilitatea lui. De asemena, puteţi discuta cu el despre alt subiect – despre ceea ce prezintă interes pentru el în acel moment, ca apoi – din aproape în aproape – să ajungeţi la ce a făcut la şcoală sau grădiniţă.

În completarea ideii anterioare vreau să adaug şi faptul că ei asociază sfârşitul unei activităţi cu începutul altei activităţi sau altei etape din zi şi se angajează natural în acestea din urmă. Dorind să vorbim despre activitatea ce tocmai s-a încheiat este ca şi cum am continua-o când el este angajat în altceva, cerându-i practic să facă două lucruri diferite în acelaţi timp. Aşadar, este nevoie să respectăm entuziasmul cu care este deja angajat în noua activitate, nevoia lui de schimbare şi diversitare şi nevoia de a face altceva în acel moment.

Am observat, în general, că din momentul în care începem să respectăm disponibilitatea lor şi încetăm să punem întrebări într-un mod insistent, momentele când copiii vor iniţia ei înşişi discuţii în care povestească mai mult vor apărea din ce în ce mai des!

În articolul următor voi vorbi despre situaţiile când copilul manifestă disponibilitate pentru a ne povesti exact în momente nepotrivite pentru noi. Astfel, în articolul de miercuri voi prezenta câteva strategii pentru a gestiona situaţiile în copilul doreşte să ne vorbească în momentele când noi ne grăbim, suntem în trafic, trebuie să plecăm, să îngrijim bebeluşul etc., astfel încât să nu-i inhibăm dorinţa de a ne povesti şi a-i menţine disponibilitatea de a face acest lucru.

VN:F [1.9.22_1171]
Votează acest articol!
Rating: 5.0/5 (8 votes cast)
Copilul meu nu prea îmi povesteşte acasă despre ce a făcut în timpul zilei... (Partea 2), 5.0 out of 5 based on 8 ratings
Mihaela

Despre Mihaela Tiron

Mihaela este absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Braşov şi este pasionată de psihologia educaţiei, dezvoltare personală şi parenting. În prezent lucrează ca instructor educaţional la FasTracKids – un program educaţional complementar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 8 ani, centrat pe dezvoltarea abilităţilor şi învăţarea experienţială. Îi place să lucreze atât cu copii, cât şi cu părinţii acestora, având convingerea că fiecare copil dispune de un potenţial unic ce merită să fie fructificat.

Comentarii

comments